CE SUNT CAIETELE DE BUNE PRACTICI?
Caietele de bune practici, disponibile online și tipărite, apoi distribuite în cutiile poștale din comunitățile aflate în zonele construite protejate aferente, propun deschiderea unui dialog între specialiști și locuitori.
Cuprinzând recomandări constructive în ceea ce privește lucrările și materialele de calitate, necesare unei reparații sau modificări, aceste ghiduri urmăresc educarea cetățenilor, în vederea creșterii valorii proprietății în armonie cu spiritul locului și ameliorarea vulnerabilității actuale a țesutului urban.
Lipsa de întreținere a clădirilor, intervențiile neconforme cu regulamentul de zonă protejată, care modifică aspectul clădirilor istorice, demolările abuzive sau construcțiile noi care nu respectă caracterul arhitectural general al clădirilor din zonă și lipsa implicării autorităților publice, duc la necesitatea conturării unei comunități care să fie în primul rând conștientă și apoi responsabilă în ceea ce privește structura arhitecturală a orașului, iar instruirea lor ia forma familiară a caietelor de bune practici.
Caietele de bune practici constructive au fost realizate de arhitecții Matei Stoean și Tudor Elian sub îndrumarea dr. habil., arh., specializat în prezervarea patrimoniului cultural Hanna Derrer. La realizarea caietelor publicate în noiembrie 2022 au contribuit și arhitect Andreea Chircă (redactare texte istorice) și Andrei Tache (design grafic și machetare).
CONSULTĂ ONLINE GHIDURILE DE BUNE PRACTICI CONSTRUCTIVE.
Prima serie de caiete cuprinde 5 zone construite protejate și anume Calea Călărașilor, Mântuleasa, Negustori, Moșilor și Caimatei, concepute și redactate pornind de la datele colectate de voluntari în perioada martie 2017 – aprilie 2018.
Începând cu ianuarie 2020, a fost lansată a doua serie de caiete, ce include încă 8 zone construite protejate, mai exact: Brătianu, Dacia, Elisabeta – Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Ferdinand, Icoanei, Vasile Lascăr, Traian, caiete bazate pe date colectate în perioada martie 2017 – septembrie 2019.
În noiembrie 2022 am lansat caietele de bune practici în format printat pentru alte 10 zone construite protejate: Carol, Rosetti-Popa Petre, Calderon-Polonă, Pitar Moș, Sfântul Ștefan, Armenească, Parcelarea Vatra Luminoasă, Parcelarea Maior Coravu, Polonă și Horei.
În noiembrie 2022 am finalizat caietele pentru toate zonele construite protejate unde există construcții, acestea fiind disponibile în format digital.